logo
O companie cu peste 20 de ani experiență în proiectare.

Ne puteți contacta telefonic sau prin mesaj la secțiunea 'Contact' sau să ne vizitați la adresa de mai sus.
Luni-Vineri: 08:00-17:00

Despre noi

  Compania a fost înființată în  anul 1994 de prof. ing. Liviu POP, care a îmbinat activitatea sa pedagogică de la Universitatea Tehnică din Cluj Napoca, Facultatea de Inginirie Civila, cu activitatea practică și expertiza. Soluțiile găsite de echipă, condusă de domnul profesor, au fost întotdeauna apreciate de beneficiarii noștri care au fost remarcate prin simplitate, economie și originalitate, toate în completa siguranță și stabilitate a construcțiilor. Aceste abilități generale sunt complementare și confirmate de un pachet de realizări care ne definesc azi.

  Compania este specializată atât în proiectarea construcțiilor, de la partea de concept până la design interior, cuprinzând toate stagiile de proiectare și Documentația Tehnică pentru obținerea Autorizației de Construire (DTAC), consistând în certificatul de urbanism (CU) , documentația pentru obtinerea autorizațiilor (tema/studiu de fezabilitate), care sunt necesare obtinerii Autorizatiei de Construire (AC).  Proiectul tehnic (PT)  este stagiul minim penru executarea unei constructii. Detaliile de Executie a Documantatiei Tehnice (DEDT) este o documentație aprofundată a poiectului tehnic prezentând mai multe detalii și o mulțime de calcule. Ultimele stagii opționale sunt peisajistica și designul interior, precum și lucrări antreprenoriale, care sunt împărțite în două părți, partea de execuție reprezentând construcția la gri și finisajele exterioare și interioare.

  Clienții noștri sunt de toate categoriile, de la proprietari de imobile mici până la întreprinderi internationale mari, toți fiind tratați și rezolvați cu egală considerație. Clienții au fost loiali, realizând stagii consecutive de investiții cu compania noastră, și îi mentionăm pe unii dintre cei mai importanți: Volvo, Subaru, H&M, Draexlmaier, Intersport, E-ON Gaz, Cluj City Hall, RATUC, Primarom, Amera Tower, Polus Center Cluj, Magisinvest Cluj, Euroactiv Zalău și alții. Avem, după cum se poate observa din aceste menționări, experiență în colaborare cu proiecte internaționale.

  O echipă competentă a fost creată în jurul fondatorului companiei, care își continuă activitatea în termenii parametrilor și spiritul menționat. Am fost și vom rămâne permanent conectați cu metodele moderne de proiectare asistată de calculator care ne-a ajutat să optimizam structurile, la fel și noile materiale de construcții și tehnologii. Compania este certificată ISO 9001, ISO14001 și OHSAS 18001 pentru managementul calității, managementul mediului și gestionarea siguranței operaționale.